0

„Copii străluciți, elevi fascinanți” (recomandare carte)

Nu renunțați niciodată la un elev. Dacă investim în tinerii care azi ne decepționează, ei ar putea, în viitor, să ne surprindă și să ne dăruiască bucurii sublime…. (pag.146)

Așa se încheie prima și singura carte pe care mi-am luat-o până acum de la un automat din metrou (un proiect pe care l-am salutat cu multă bucurie dar care s-a încheiat…cu ocazia articolului de față, am aflat și de ce au dispărut automatele de la metrou, am găsit explicația aici). Înainte să introduc banii în fantă, am dat un search ca să văd ce e cu acest autor (Augusto Cury) și am găsit pe blog-ul Laurei o recenzie care m-a convins de faptul că merită cumpărată cartea. Fără să planific asta, după ce am lăsat-o o vreme deoparte, am reușit să o finalizez tot în prag de început de nou an școlar așa că m-am gândit că e util să vă împărtășesc și eu, din trăirile mele, citind-o.

Lectura e ușoară, chiar poate fi citită de elevi, având un fir narativ lesne de urmărit: un profesor care, după ce a trecut el însuși printr-o tragedie (un atac armat asupra școlii în care preda), s-a repliat și a devenit un fel de filozof modern care schimba în bine mentalitățile copiilor din diverse unități de învățământ în care era trimis. Povestind diverse întâmplări care se asemănau cu situația în care se aflau anumiți elevi (el și alți câțiva profesori cu har care i-au urmat exemplul), rezonau cu ei și îi făceau să aibă A-HA moments atunci când povestitorii ajungeau la finalul întâmplărilor respective. Iar elevii „cu probleme”, din Școala Coșmarurilor (cum era denumită de profesorii care nu se mai descurcau) începeau să priceapă ce anume au greșit și găseau soluții pentru a-și îndrepta erorile de comportament. E un text ușor romanțat (poate de asta a ales editura să publice cartea cu font Italic de la cap la coadă?), scris într-o manieră copilăros de emoțională, pe alocuri neverosimil pentru pragmatismul izbitor al vieților noastre dar, totuși, la care se pot raporta rapid (pre)adolescenții și nu numai. Totodată, le oferă profesorilor și părinților câteva unelte magice pe care le pot folosi pentru a vorbi mai pe limba copiilor.

Autorul declară, în prefață:

Vreau să arăt în special tinerilor, că sunt perioade în care ne merge totul bine în viață, în care primim sprijin și laude. Dar sunt și perioade în care dăm greș, în care ne simțim frustrați și distruși și în care suntem criticați – pe drept sau pe nedrept.

Interesant că asta se aplică perfect și adulților🙂

Cartea abordează tare atât de frecvente în rândul colectivelor școlare: bullying, tineri proveniți din familii defavorizate, copii cu deficiențe sau boli grave, îndrăgosteli și pasiuni (inclusiv cele inițiate sau consumate via Internet), tendințe de suicid și depresii, părinți prea severi sau care nu sunt aproape deloc prezenți în viața copilului lor, invidie și competiție.

Visele nu determină locul unde veți ajunge, dar generează forța necesară pentru a vă scoate din locul unde vă aflați. Visați la stele, ca să puteți păși cel puțin pe Lună. Visați la Lună, ca să puteți păși cel puțin pe munții cei înalți. Visați la munții cei înalți, ca să puteți avea demnitate atunci când traversați văile eșecurilor și ale frustrărilor. (pag. 66)

La unele istorioare mi-au dat lacrimile în metrou, la unele am zâmbit. M-au făcut să mă gândesc și eu la ce a fost și ce este în sufletul meu, mi-ar fi plăcut extrem de mult să fi avut și eu un astfel de profesor sau un adult care să-mi călăuzească drumul atunci când eram mai mică.

Tinerii buni au vise sau disciplină. Tinerii strălucitori au vise și disciplină. Căci visele fără disciplină produc oameni frustrați, care nu-și transformă niciodată visele în realitate, iar disciplina fără vise produce sclavi, oameni care execută ordine, care fac totul automat și fără să gândească. (pag. 75)

Atât de scurt și atât de cuprinzător. Practic, o lecție pe care nici la cei 31 de ani ai mei (aproape 32 :D) nu pot să o integrez complet în felul meu de a fi și mă trezesc uneori cum alunec vertiginos spre o extremă sau spre cealaltă.

Un hoț poate fura o comoară, dar nu poate fura inteligența. O criză distruge o moștenire, dar nu și o profesie. Faptul că nu ai bani nu e relevant, pentru că tu ești un om bogat întrucât deții cel mai mare capital: inteligența ta. Investește în ea. Învață! (pag. 76)

În societatea actuală, citatul de mai sus i-ar face pe majoritatea să pufnească (da, și pe mine!), pentru că efectiv nu mai putem să înțelegem cum poate un om să fie fericit fără a avea destui bani încât să-și cumpere tot ce vrea. Ok, ne bucurăm de lucrurile simple, dar în sinea noastră tot oftăm un pic după ceea ce poate fi obținut doar prin intermediul unei tranzacții financiare. E normal, nu vorbim aici despre utopia unei lumi în care banii nu există, ci despre o valoare. Inteligența asta care e din ce în ce mai puțin apreciată și care pierde teren în fața unor abilități net inferioare. Augusto Cury incită la învățarea logică, plină de sens și care stimulează creativitatea și gândirea critică, ceva ce în sistemul nostru e greu de întâlnit.

Măreția unei ființe umane nu stă în cât știe ci în faptul că e conștient de cât nu știe. Destinul nu e inevitabil, ci o chestiune de alegere. Cel care face alegeri își scrie propria istorie, își construiește propriile drumuri. (pag. 130)

Deși scoase din context unele fraze par implacabile, cu un aer de expert atotștiutor (știu că e pleonasm, sic), puse după pildele respective, ele sunt de un bun simț care poate rumegat pe îndelete de conexiunile noastre neuronale atât de atacate din toate părțile.

Indivizii fragili vor să-i controleze pe oameni, indivizii puternici vor să-și controleze propria lor ființă. Descoperă-ți propria ta forță. (pag. 143)

augusto cury

Sursă foto: http://4.bp.blogspot.com/-wQxPL6cayB4/TiMtobYrmSI/AAAAAAAAICk/m5bC9fNANJI/s1600/untitled.jpg

2

Azi m-am „bălăcit” în bile

Imaginați-vă o cameră plină cu bile albe, în care adulții sunt principalii invitați să plonjeze, să facă giumbușlucuri și să se joace (iar copiii se scufundă cu totul)🙂 Așa e la Piscina Urbană, primul ballpit pentru adulți din România, un spațiu de 40 mp cu 100.000 de bile din plastic. Când am aflat că acolo va fi un atelier pentru copii, susținut de Cristina de la UNAWE (Universe Awareness), am înscris-o imediat pe Lidia, cu dorința secretă de a intra și eu un pic în piscină. Ceea ce am și făcut, imediat ce am ajuns acolo😀 Apoi, ea a explorat spațiul cosmic într-o cameră alăturată (reprezentat prin materiale comestibile), a primit un caiețel drăguț pentru a continua acasă studiu planetelor iar părinții și-au băut cuminți sucul pe terasă. Mai există și o cameră de fussball și jocuri de societate. Mi-a plăcut, inclusiv angajații lor, care sunt foarte amabili și cu chef de a servi clienții, așa că mă gândesc să revin acolo, cu prietenii sau colegii de serviciu. Voi în ce locuri de joacă pentru adulți ați mai fost?

14075158_1441126002569394_1859358929_o

 

1

De ce nu scriu doar ca să scriu

Multă, enorm de multă informație se vehiculează peste tot în mediul online. Fiecare își dă cu părerea sau fiecare dă cu parul, depinde de felul în care se exprimă. În special în rândul părinților, orice chestie poate deveni subiect de discuție inflamabilă. De la a pune o întrebare până la a da sfaturi (im)pertinente, e doar un click distanță. Am mai scris ce cred eu despre înverșunarea de pe Internet și din offline, căreia nu-i văd sensul.

Blogging-ul este o bucată din vasta „bibliotecă” online de păreri, o scriitură ce a luat amploare în România ultimilor ani. Din exterior, se vede ca un ocean de opinii de toate soiurile și culorile, ceva din care cu greu îți poți da seama dacă e pe bune sau nu, dacă e recomandare plătită și atunci lumea consideră că blogger-ul scrie pentru că apoi primește ceva în schimb, dacă părerea e de specialist sau ba (adicătelea, are studii și experiență în domeniu? sigur, specialiști nu pot și nu trebuie să fie substituiți dar asta e altceva), dacă omul chiar a trecut prin ceea ce zice acolo sau doar a auzit (în a doua variantă, ferească sfântul să dea vreun sfat, atâta îi trebuie).

De ce scriu eu?

1. Pentru că asta mă ajută să mă descarc de o groază de lucruri și, punând pe tapet o parte din viața mea personală, reușesc uneori să avansez cu rezolvarea unor dileme

2. Pentru că am descoperit ulterior că asta îi ajută și pe alții care trec prin stări similare, să afle unele răspunsuri sau să-și dea seama măcar cum să-și pună întrebările pentru a găsi soluții

3. Pentru că îmi place să cunosc mame fascinante (pentru mine, de altfel, toți oamenii sunt unici și, deci interesanți), care se pricep la diverse lucruri, de la care eu învăț și m-am gândit că pot intermedia treaba asta frumoasă, pentru a inspira și alte persoane

Nu scriu doar ca să scriu ceva, ci doar atunci când simt că am ceva relevant de spus, în comparație cu informația deja prezentă online (nu am o pasiune în a repeta ce au spus alții dar uneori e posibil să am păreri asemănătoare). Nu scriu pentru a primi bani sau produse. Dacă fac bartere, recomand doar atunci când am testat. Dacă aș ști că e vreun risc de a-i face cuiva rău prin acea recomandare, nici nu mă gândesc să public. Da, am câteva articole pentru care am primit bani, din păcate nu prea multe pentru că scriu rar, când apuc, și atunci am prezență online firavă rău. Momentan, eu nu trăiesc din asta, nu am timp să mă documentez mai mult, să scriu mai des și atunci e doar la nivel de hobby.

Dar unii fac blogging de ani întregi, scriind aproape zilnic texte de calitate, cu pasiune și efort, ca într-un business de succes. Sunt profesioniști și se pricep la asta, motiv pentru care îi apreciez.

A primi bani pentru a scrie pe blog, atunci când articolele sunt sincere și exprimă strict părerea personală, ajută bloggerii să reziste pe piață și să evolueze. Dacă nu ai un brand serios în care să investești pentru a avea vizibilitate și a clădi încredere, dacă nu scrii original dar totuși cât mai des (5-6 articole pe săptămână), dacă nu ai o etică și o coloană vertebrală, dacă nu te perfecționezi cu timpul și rămâi blocat în niște canoane, nu poți fi un influencer în blogging. Cam ca un scriitor care nu-și vinde cărțile. Sunt lucruri pe care le știam dar mi s-au confirmat la Social Media for Parents 2016, prima ediție la care am fost prezentă. Mi-a plăcut că s-a pus accent pe autenticitate, etică, pe neconcurențialitate între bloggeri, pe importanța ca fiecare să-și vadă de treaba lui, fără bullying, fără bullshitting, pe a nu dezinforma cititorii. Pentru că nu am putut să stau la tot evenimentul, azi abia am apucat să mă uit la restul înregistrării și am proaspăt în minte toată treaba. Vă invit să ascultați ce s-a discutat, ca să vedeți că blogging-ul de parenting e o chestie serioasă, nu o joacă de copii. Atunci când ambele părți (autorul și cititorii) o tratează așa.

13735739_927973323991924_5412442908171288243_o

 

0

Campanii sociale pentru adolescenţi vulnerabili

Au ajuns la mine nişte informaţii care, cred eu, sunt preţioase pentru adolescenţii vulnerabili: o campanie socială adresată strict fetelor (de prevenire a traficului pentru exploatarea sexuală) şi a doua, destinată tinerilor cu posibilităţi financiare foarte reduse, care au nevoie de tratamente stomatologice. Mai jos, redau extrase din cele 2 comunicate de presă (pentru care le mulţumesc Laviniei de la White PR şi Ştefaniei de la Butterfly Media Group). Rugămintea mea mare către voi, cei care citiţi, este să daţi mai departe celor pe care îi consideraţi în cauză, pentru că astfel le puteţi fi de un real ajutor.

PROIECTUL GIRL

„CPE – Centrul Parteneriat pentru Egalitate și ADPARE – Asociația pentru Dezvoltarea Practicilor Alternative de Reintegrare și Educație au lansat pe 4 august campania de prevenire a traficului pentru exploatarea sexuală a adolescentelor – GIRL. Campania e organizată în cadrul proiectului GIRL – Gender Interventions for the Rights and Liberties of Women and Girls Victims of Trafficking for Sexual Exploitation, implementat în perioada 2014 – 2016 de către CPE – Centrul Parteneriat pentru Egalitate, împreună cu parteneri din România (Adpare – Asociația pentru Dezvoltarea Practicilor Alternative de Reintegrare și Educație), Italia (Cultura Lavoro, Expert 4 Europe) și Spania (Fundacio SURT).

Proiectul e co-finanțat prin Programul de Prevenire și Luptă împotriva Criminalității al Uniunii Europene și își propune sensibilizarea în legătură cu aspectele de gen și integrarea perspectivei de gen în activitățile de prevenire a traficului pentru exploatare sexuală, precum și în cele care vizează oferirea de suport pentru victime.

În Uniunea Europeană, 80% dintre victimele înregistrate ale traficului de ființe umane sunt femei (67%) și fete (13%). Cele mai multe dintre acestea (69%) sunt traficate în scopul exploatării sexuale, 85% din totalul victimelor femei și fete fiind exploatate sexual. 45% dintre victimele înregistrate aveau vârste de 25 de ani și peste, 36% între 18 și 24 de ani, 17% între 12 și 17 ani și 2% între 0 și 11 ani. Majoritatea victimelor înregistrate în UE provin din România și Bulgaria, România raportând, de asemenea, în perioada de referință, o creștere a numărului de victime minore (Raport privind traficul de ființe umane 2015, Eurostat). Femeile și fetele reprezintă majoritatea victimelor traficului de origine română. Conform datelor oficiale, oferite de Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane, în 2012-2013, procentul minorelor exploatate (55%) l-a depășit pe cel al femeilor majore (45%). În anul 2014, 74% din totalul victimelor au fost femei și fete (62% majore și 38% minore), 66% din totalul victimelor fiind exploatate sexual. În anul 2015, se înregistrează o creștere a minorilor de sex masculin exploatați sexual, însă femeile și fetele continuă să reprezinte majoritatea victimelor, respectiv 66% (Rapoarte statistice anuale, 2012-2015, ANITP).

Campania își propune creşterea nivelului de informații în legătură cu modalităţile prin care comunitatea poate interveni pentru a preveni traficul de femei și fete, în special în contextul numărului crescut de minore identificate anual ca victime ale traficului, atât intern, cât și extern, precum și abordarea aspectelor legate de situația copiilor ai căror părinți lucrează în străinătate și care au obligatii legale privind protecția copiilor rămași în țară. Campania va fi implementată pe întreg parcursul lunii august, în 5 localități urbane (Alexandria, Giurgiu, Oltenița, Călărași și Popești-Leordeni) și în 10 localități rurale (din județele Ilfov, Giurgiu, Călărași, Dâmbovița și Argeș) şi include evenimente precum: expoziţii, ateliere pentru copii şi adulţi, răspunzând la următoarele întrebări:

  • Ce poți face și de unde poți primi sprijin atunci când te confrunți cu o situație de trafic pentru exploatare sexuală sau despre care crezi că ar putea fi trafic pentru exploatare sexuală
  • Cum te protejezi sau cum îți protejezi fiica, nepoata, verișoara, prietena, colega de clasă
  • Cum comunici și construiești o relație cât mai bună cu fiica ta adolescentă, cum îi oferi sprijin și valorizare
  • Care sunt obligațiile tale legale când pleci să lucrezi în străinătate, iar copiii tăi minori rămân în România

Persoană de contact: Livia Aninoșanu (Directoare de Programe), laninosanu@cpe.ro, 0724 255 768.”

 

CAMPANIA ”Ajută-ne să creștem zâmbete!”

„Clinica Dental One lansează prima ediție a campaniei ”Ajută-ne să creștem zâmbete!” prin care dorește să readucă zâmbetul pe buze adolescenților și tinerilor care suferă de probleme dentare și nu dispun de venituri suficiente pentru a-și permite procedurile stomatologice necesare.

Inițiativa Dental One a venit în urma constatării că 80% dintre români suferă de o formă de ”boală dentară”, iar cei mai mulți nu au posibilitatea de a-și reface dantura, luând în calcul faptul că un singur implant dentar costă de 4 ori cât salariul minim pe economie. În același timp, campania are că scop informarea și educarea tinerilor în ceea ce privește sănătatea dentară.

Campania se adresează exclusiv adolescenților și tinerilor cu vârste cuprinse între 16 și 20 de ani, care au rezultate bune la învățătură și provin din familii defavorizate, în special celor din zonele rurale, unde accesul la informație și la servicii medicale este limitat.

Cei care doresc să se implice și să susțină o cauza, pot înscrie un tânăr pe care vor să îl ajute accesând pagină: www.dentalonecenter.com/crestemzambete/ până pe data de 22 august 2016. Tot ce trebuie să facă este să completeze formularul de înscriere, să povestească în detaliu despre problemele dentare ale tânărului susținut și situația dificilă în care acesta se află și să poată ajuta ulterior clinica în contactarea tânărului respectiv, în cazul în care va fi preselectat. Dintre poveștile înscrise vor fi alese 5 cazuri sociale de către o comisie de selecție formată din specialiști din cadrul clinicii Dental One și cele 5 persoane publice care s-au alăturat campaniei (designerul vestimentar Alexandra Calafeteanu, bloggerul Janina Nectara, jurnalistul Dragoș Pătraru, violonista Andreea Runceanu și cântăreața Adriana Rusu). Cazurile lor vor fi verificate de către echipă clinicii, iar alegerea tânărului/tinerei care va beneficia de tratamentele dentare gratuite se va face și cu ajutorul publicului care va putea vota online până pe data de 5 septembrie 2016, urmând ca Beneficiarul tratamentului din prima ediție a campaniei să fie anunțat pe 6 septembrie 2016.

Cel care va fi ales va beneficia de un tratament complet oferit de specialiștii clinicii Dental One, iar la final se va putea bucura de o dantură sănătoasă și un zâmbet frumos. În același timp, Dental One face apel la membri ai societății civile, la personalități și alte clinici dentare care pot sprijinul celorlalți tinerilor care vor fi identificați prin campanie, astfel încât găsim soluții pentru fiecare dintre ei.”

0

O veveriță pictată pe tricou și povestea creatoarei ei

Mi-era dor să scriu despre mame ce au mintea mereu activă, sufletul deschis, care își respectă propriile pasiuni și se automotivează pentru a găsi în ele avântul de a face schimbări majore chiar și după vârsta de 35 de ani. Marta e o persoană care nu iese în evidență, ea însăși se descrie fără fast, ca „o femeie obișnuită”. Pe pagina ei de Facebook nu o să găsești selfie-uri sau poze în prim-plan.

Dar în ea se ascunde un adevărat univers de pasiuni. Exprimate timid, cu multă sensibilitate, păstrând încă reticența anilor în care nu a fost înțeleasă.

„Profesional îmi doream să devin regizor-scenograf însă, din cauza prejudecăţilor vremii, în 1989 când am terminat liceul, tata a zis că el nu a crescut curve şi să-mi bag minţile în cap să dau la Medicină. Nu aveam dorinţa de a reuşi de aceea am picat cu medii onorabile, trei ani la rând. Între timp, pentru că voiam independenţă financiară dar şi un statut social, am terminat Şcoala Postliceală Sanitară. Trebuia să mă folosesc de cunoştinţele dobândite iar chimia şi biologia erau singurele pe care aveam voie să le învăţ. Am fost un copil docil din punctul meu de vedere, rebel dacă ar fi să-i întrebi pe ai mei. Sunt o fiinţă nu activă ci foarte activă, mereu vreau să învăţ câte ceva aşa că, după 3 ani într-un cabinet medical, am decis să fac o facultate. Singura materie pe care am putut să o reproduc din memorie a fost chimia. Aşa am ajuns la Politehnică. Am intrat cu bursă, pe locul 35, fără vreo pregătire specială. Am dat proba de limba engleză şi am fost admisă la Departamentul de Ştiinţe Inginereşti cu predare în limba engleză. Au fost 5 ani grei şi frumoşi. Multă muncă, ostilitate din partea unor colegi şi profesori care nu mă vedeau cu ochi buni. Mi s-a spus chiar că trebuia să las locul unuia de 18 ani, de ce am venit la 26 de ani la facultate. Am trecut peste şi am terminat facultatea. Am lucrat un singur an ca inginer după care, din motive de sănătate, am ales să mă reorientez către munca de birou. Am fost pe rând contabil, recruiter, agent de asigurări de viaţă, coordonator logistică şi, de 3 ani, business developer într-un centru de limbi străine pe care îmi doresc să-l dezvolt.”

13765807_1086038181477031_1539556771805569844_o

În tot acest tumult alt vieţii profesionale am intâlnit un om care m-a acceptat şi cu care am făcut doi copii frumoşi şi buni. Venirea lor pe lume m-a făcut să-mi doresc mai mult: mai mult timp pentru ei dar şi mai mulţi bani. Sunt două unităţi de măsură care se anulează reciproc pentru că fiecare are o valoare mult mai mare decât ne imaginăm. Victor şi Claudia au venit pe lume, cu ajutorul medicilor şi noroc de la Dumnezeu, la 35 respectiv 39 de ani ai mei. Profesional fusesem foarte activă, aveam două joburi o dată (un full time şi un part time) şi singurul aspect al vieţii în care aveam neîmpliniri era cel de mamă. Mi-am dorit să am copii şi am reuşit. În 2013, când Victor a început clasa 0 iar Claudia grădiniţa, mi-am dat seama că banii sunt foarte utili în achitarea creditului şi a facturilor dar nu ţin loc de mamă în ochii copiilor. Am început să mă gândesc ce pot face de acasă astfel încât să le pot fi cât mai mult timp aproape.

Am cunoscut-o în iunie, când am dat un anunț pe grupul Work at Home Moms Romania, câutând pe cineva care poate să picteze pe un tricou o veveriță, cât mai realistă, pentru serbarea Lidiei. Marta mi-a spus că ea va picta un model și dacă nu-mi place, nu se supără, nu sunt obligată să cumpăr. Ea nu face promisiuni deșarte, doar pune suflet. A ieșit veverița simpatică de mai jos🙂 Chiar dacă prețul a fost chiar mai mic decât mă așteptam, tricoul e de bună calitate (mi-a transmis, în prealabil, 3 variante din care să aleg) iar vopseaua nu iese la spălare.

13719722_1078583415555841_1698862764524372258_o

„Povestea lucrurilor create de mine începe cam aşa: „a fost o dată ca niciodată un târg de Paşte în şcoala nr.117. Copiii din şcoală, împreună cu părinţii, au fost invitaţi să creeze obiecte decorative de Paşte şi să le vândă în cadrul unui târg organizat de Asociaţia de părinţi. O parte din încasări urmau să fie donate pentru a achiziţiona diverse materiale de studiu pentru copiii din categoria celor defavorizaţi social. Aşa a început aventura: ouă de lemn, acrilic, grund, lac de fixare nontoxic (că doar lucrez cu copiii), şerveţele, eclayşi, tot scormonind prin Profiart, a apărut şi dorinţa de a cumpăra vopsea pentru textil, gel de transfer, pensule şi bureţi, blank-uri de lemn. După câteva zile de muncă şi distracţiedeopotrivă s-au deschis nişte sertăraşe închise de mult cu lacăt, sertarele creativităţii, ale libertăţii de exprimare, ale omului care visa să devină regizor-scenograf şi care, dincauza unor prejudecăţi ale anilor ’80, a ajuns inginer chimist. Mulţumesc fiului meu pentru că mi-a oferit ocazia să lucrez alături de el. Mulţumesc fiicei mele care mă însoţeşte zilnic în acest periplu al culorilor pe hârtie, lemn sau pânză. Luna aceasta aniversez primul an de când am ales să creez produse handmade prin pictură sau decupaj. Practic am început să decorez orice, am ajuns până la a recondiţiona două scaune vechi de lemn şi la pictarea jucăriilor din lemn ale fetiţei mele. Fiecare zi e provocare. Nu am comenzi multe şi nu reuşesc să trăiesc din asta, încă🙂 dar am speranţa că stilul meu, whimsical, îşi va găsi adepţi şi voi putea crea produse pentru o anumită categorie de clienţi. Primesc cereri puţine, în special de la prieteni care au primit cadou câte un produs creat de mine şi s-au convins de calitatea lucrărilor. Lucrez curat, cu grijă, cu produse profesioniste şi nu fac rabat de la nimic. Este greu însă atunci când fac preţul unui produs. Dacă calculez preţul materiei prime şi un preţ minim de 10 ron/orade lucru rezultă un cost fără niciun profit însă cu mult peste preţul unui produs fabricat în China sau, în cazul tricourilor pictate, mult peste un tricou imprimat la presă. Să vinzi un produs handmade la preţul real este aproape imposibil. Că să nu rămân cu produse în stoc de multe ori cobor preţul dar acest lucru naşte suspiciuni. Oamenii sunt greu de mulţumitcând vine vorba de bani, dacă pui preţul real e prea scump, dacă reduci preţul e ceva în neregulă cu produsul tău.”

Am întrebat-o ce i-ar cere Universului, dacă ar avea posibilitatea să facă asta, în legătură cu pasiunea ei de a picta diverse obiecte. Mi-a răspuns:

„Aş cere în primul rând timp şi inspiraţie. Timpul e cel care mă presează să fac lucrurile pe repede înainte. Să fac repede de mâncare, să fug să iau copiii, să mă apuc repede de un tricou, pentru că am comandă şi nu vreau să par neserioasă, să ajung repede la magazin, la birou, la piaţă…totul se face prea repede iar inspiraţia nu poate să-şi arate faţă atuncicând eşti pe fugă sau, dacă mă simt inspirată să fac ceva nu e locul sau momentul. Şi aş mai cere un lucru oamenilor, nu Universului, „nu tăiaţi aripile copiilor, lăsaţi-i să meargăpe drumul pe care vor pentru a nu deveni nişte adulţi frustraţi, mereu în căutarea sinelui”.

Cu ce ar vrea Marta să rămână clienții după ce îi cumpără creațiile:

M-aş bucura dacă oamenii ar simţi măcar jumătate din emoţia cu care am făcut acel lucru. Dacă ar simţi dragostea cu care îmbrăţişez fiecare desen picatat pe tricou sau fiecare cutiuţădecorată, mângâiată cu pensula şi cu privirea. În fiecare produs creat pun o bucăţică de suflet, o îmbrăţişare şi un surâs. Îmi doresc ca lucrurile create de mine să fie purtate cuzâmbetul pe buze aşa cu am şi scris pe etichetele de produs care le însoţesc.

Când aveți nevoie de un obiect pictat original și cu o sensibilitate aparte, aruncați o privire la

0

Când fotograful plantează semințe de amintiri

De obicei, povestesc lucrurile în ordine cronologică dar azi o să o iau de la coadă la cap pentru că întâlnirea cu ele mi-a rămas imprimată în minte, așa cum culorile se întipăresc pe hârtia fotografică, dându-i un sens. Uneori îmi plac atât de mult oamenii încât mă las purtată de un val plăcut și cald chiar și multă vreme după ce s-a încheiat întâlnirea. Îmi place să ascult, ador să discut cu persoane care au sufletul animat de pasiunile lor, care iubesc să se implice în diverse acțiuni cu rezultat frumos, persoane care au încă vie candoarea copilăriei, adânc împământenită în atitudine.

Așa m-am simțit în întâlnirea cu ele, adică două dintre cele 3 prietene pasionate de fotografie care fac parte din povestea Seeds Memories: Isolda și Cristina (cea de-a treia, Carmen, era plecată într-o excursie inedită cu motocicleta). Proiectele lor sunt pline de suflet iar faptul că am primit poze tipărite, într-o cutiuță de carton și înăuntru era scris frumos, de mână, numele fetiței mele, m-a impresionat. Ne-am așezat la o masă la Hanul lui Manuc (acolo am stabilit eu locul întâlnirii, fiind aproape de serviciu, fără să-mi dau seama dinainte cât de potrivit va fi cu starea care ne-a învăluit) și, sorbind din limonadă, am încercat să aflu cât mai multe despre concept. Doar că întrebările directe nu aveau să-mi ofere prea multe răspunsuri, interlocutoarele mele fiind mult mai profunde, așa că am legat o discuție despre un buchet colorat de subiecte, de la educația copiilor noștri (și ele sunt mame, Isolda are două gemene superbe iar Cristina un băiețel), pedagogia Waldorf și cea clasică, până la ce se întâmplă în corporații și în lume, în general.

Se spune că doar prezentul contează. Sau că trebuie să privești mereu înainte. Mulți se caută în trecut. Noi credem că timpul, în orice moment l-ai prinde, este bun cu noi dacă știm cum să îl imbrățisăm. http://www.seedsmemories.com/seeds-memories

Totul a pornit de la o ședință foto pe care au organizat-o Seeds Memories la terasa Acuarela (unde nu mai fusesem și care chiar m-a încântat). Copiii s-au jucat în libertate totală, cu câteva materiale puse la dispoziție (scoici, pensule, acuarele, plastelină, soluție pentru făcut baloane de săpun mici și imense🙂 ). În acest timp, Isolda, Cristina și Carmen i-au pozat pe copii, încercând să surprindă cât mai autentic emoțiile lor. Luând retroactiv cursul acțiunilor, uitându-mă la poze, citindu-le blog-ul și discutând cu ele, am înțeles de ce au preferat joaca nestingherită în loc de includerea, în program, a unui animator care ar fi monopolizat distracția. Astfel, au imortalizat energia reală de la fața locului. Așa cum un jurnalist narativ ar transpune în cuvinte. Fără floricele, fără să ascundă adevărul sau să umbrească evidentul. Mai jos, colajul cu Lidia, în care se poate observa că nu au extras doar pozele în care copilul se distra copios, ci expresivitatea ei naturală.

Lidia_Jocurile Copilariei by seedsmemories.com_02.07.2016

In urmă cu câțiva ani, am început să fac arborele genealogic al familiei (unul din proiectele foto personale, de suflet și pe termen lung la care înca lucrez). Am căutat în tot felul de cutii și cufere, am dat peste poze de familie, vechi, am aflat povești fantastice despre oamenii din familia mea. Am descoperit întâmplări și istorii incredibile. O astfel de călătorie te ajută să faci tot felul de conexiuni, să afli de unde ai anumite trăsături, să te înțelegi mai bine pe tine. Fără fotografiile tipărite nu aș fi putut să aflu atât de multe despre propriile rădăcini. http://www.seedsmemories.com/blog/2015/7/5-motive-pentru-care-e-bine-sa-ti-tiparesti-fotografiile

Un proiect al lor care mi s-a părut deosebit, Eu cu mine, împletește imagini cu gânduri, artă și emoție. În altă ordine de idei, mi-au spus că vor să ofere fotografii-amintiri și copiilor din familii cu posibilități financiare reduse, ceea ce mi se pare foarte frumos.

Amintirile sunt sâmburi de viață din care creștem. Din ele se ridică arbori de familie incărcați cu povești care ne ajută să ne cunoaștem și să ne înțelegem. Să aflăm ce ne leagă sau ce ne dezleagă. Pe noi de noi, cei cu care împărțim o viață intreagă, sau pe noi de ceilalți, cei alături de care trăim zile, luni, ani. http://www.seedsmemories.com/seeds-memories

Mulți oameni fac poze, o parte sunt și foarte talentați. Fotografii profesioniști își transpun o parte din suflet în rezultatul muncii lor. Impresia mea era că fotografii sunt, într-o mare măsură, obiectivi dar acum m-am convins că nu e așa, pentru că detaliile surprinse, felul în care cade lumina, pozele alese din multitudinea de poziții captate de aparat, totul reflectă și sentimentele celui din spatele obiectivului, nu doar imaginea imortalizată. Iar sensibilitatea echipei de la Seeds Memories mă face să aștept cu o curiozitate și o nerăbdare de copil următorul lor proiect în care să le văd în acțiune.

Pentru că vrem să lăsăm ceva frumos și valoros în urmă. Să fim una din schimbarile acelea despre care vorbesc mulți. Credem că fotografia are puterea de a schimba oameni și uneori chiar vieți. Da, suntem visători. E ceea ce ne dă putere să mergem mai departe. Dacă reușim să generăm o schimbare în oameni, noi suntem fericiți. http://www.seedsmemories.com/blog/2015/7/5-motive-pentru-care-e-bine-sa-ti-tiparesti-fotografiile