Soluții pentru un mic dejun/desert pe fugă, cu dulceață și ceva distracție

A început sezonul bucătărelii pentru iarnă… Pentru mine e ca orice alt sezon pentru că, recunosc, abia apuc să fac de mâncare pentru a doua zi, nici prin gândurile cele mai sălbatice nu-mi trece să mă ocup cu murături, dulceţuri etc. Tot respectul meu sincer pentru cele care au timp, dăruire şi chef să facă asta. Soacra mea ne echipează mereu pentru iarnă cu câteva borcane de zacuscă, suc de roşii, gemuri. Zacusca însă deja am terminat-o, în sucul de roşii am dat iama pentru ciorbe şi tocăniţe, deci până la iarnă n-ar mai rămâne nimic. Când nu am opțiunea de a obține vreun borcan cu dulceață homemade de pe undeva, merg pe varianta: magazine. Ştiu, nu-s gusturile alea ca la bunica acasă, dar uneori o alternativă cu ingrediente OK (zahăr brun, fără coloranţi şi arome artificiale), poate salva situația🙂 Adică micul dejun sau desertul.

De multe ori, am avut în casă doar resturi de dulcețuri și am căutat o rețetă de brioșe sau chec în care să o folosesc. Găseam doar idei prea complexe ca să le încerc într-o sâmbătă sau duminică seară, când nu știu ce să fac mai întâi, și de cele mai multe ori cu ingrediente pe care nu le aveam la îndemână. Bonne Maman au venit cu niște rețete simple de prăjituri cu dulceață, care par și gustoase (abia aștept să am puțin timp să experimentez). Și, ca să nu se plictisească Lidia atunci când gătesc, mi-au trimis și un mic șevalet, cu pensule, acuarele și un caiet, pe care să picteze ce îi trece prin căpușor. E vorba de campania celor de la Creative Ideas, care vine cu o idee distractivă: „Bonne Maman: Mâncăm micul dejun și ne distrăm”. Nu știu cum e pentru voi micul dejun, la noi e în viteză, dar am observat că atunci când creăm o rutină (trezit, mâncat ceva rapid, un pic de desene animate, spălat, îmbrăcat), e mai ușor. Deci niște brioșe gătite cu o seară înainte sau un iaurt cu diverse, se încadrează bine în peisaj.

14409182_339936246342983_667294445_n

„Brandul Bonne Maman a fost lansat în anul 1971, în Franța, de către Andros, o companie de familie. Astăzi, Bonne Maman a devenit lider de necontestat în Franta și în multe țări numărul 1 între brandurile importate. Cu conținut ridicat de fruct, minimum 50%, fără coloranți și arome artificiale, dulcețurile Bonne Maman sunt produse doar din cele mai bune fructe. Pentru că Bonne Maman selectează pentru produsele sale doar fructe intens aromate, care sunt fierte încet pentru a nu distruge bucățile de fruct. Bonne Maman folosește zahăr brun, din trestie de zahar și zahăr alb din sfeclă, care înlocuiesc siropul de glucoză sau fructoză. Dulceața Bonne Maman are în compoziție îndulcitori naturali, cum ar fi grape-ul, care nu influențează gustul final al produsului. În România, dulceața Bonne Maman este disponibilă în variante clasice precum caise, căpșune, vișine sau zmeură, dar și în amestecuri de fructe sau în variante mai exotice, cum este marmelada de portocale. Dulceața Bonne Maman se găsește în magazinele Auchan, Kaufland, Cora și Carrefour la prețul recomandat de 13-14 lei.” (sursa: comunicat de presă Bonne Maman: Idei creative pentru prepararea micului dejun)

La ce e bun un psiholog pentru relația de cuplu

Ea așteaptă ceva de la el, el pare că nu înțelege nimic. Ea se bosumflă și se refugiază în dulciuri/cumpărături/Facebook… (completați voi lista), el își vede mai departe de ale lui (hobby-uri, întâlniri cu gașca, ș.a.m.d.). El vrea ceva, ea are treabă/e obosită/ocupată cu copilul/preocupată de job etc. Când ajungi în situații despre care îți dai seama că te depășesc și nu mai știi să le gestionezi, una dintre variante e ajutorul psihologic (din punctul meu de vedere, cea mai bună, dar nu trebuie să mă credeți pe cuvânt până nu încercați🙂 ). Am cochetat mult timp cu ideea și, de curând, m-am hotărât și am început să merg la terapie.

 

one sad caucasian couple man and woman crouching back to back in studio silhouette isolated on white background

Am ales un moment relativ critic (în viziunea mea) dar nu atât de grav încât să necesite intervenții foarte rapide. De felul meu nu-mi place să fiu zorită așa că îmi permit să aloc o periodicitate și un buget care să nu mă dea peste cap. În situații-limită însă, ședințele se recomandă a fi mai dese de o dată la 2-3 săptămâni.

Scopul meu este să înțeleg propriile mecanisme, acele triggers care mă fac să acționez în anumite moduri și, mai apoi, să descurc ițele pe care le-am tot încurcat vreme de peste 31 de ani, urmând să rezolv acele cazuri care se tot repetă cu încăpățănare. Partea bună cu terapia e că, atunci când devii conștient(ă) de propriile reacții, aproape simți fizic vălul cum se ridică de pe ochi și ți se luminează drumul🙂 Partea nu așa bună e că, odată cu conștientizarea, trebuie să treci prin etape care te scot serios din zona de confort. În cele 3 ședințe de până acum, mi-au intrat în cap (și sunt sigură că n-o să mai iasă, prea curând) câteva idei:

E al naibii de important să-mi identific nevoile care stau la baza comportamentului meu, pentru că, neîmplinite, ele vor dicta mereu, din subconștient, reacții care mai de care mai dubioase interesante🙂. După ce le identific, ar fi foarte util să le și comunic persoanelor cu care interacționez cel mai des, pentru a mi le împlini. Și aici s-a auzit un Zdrang! în creierul meu. Eu am o mare breșă între nevoi și așteptări. Nu spun concret ce vreau dar mă aștept să primesc exact aia și cu o cireașă pe deasupra dacă se poate. Cu bărbații, mai ales, lucrurile nu prea funcționează așa. În mintea mea rula deja, ca un playlist pe Youtube, cum noi suntem de pe Venus, ei de pe Marte, noi sexul slab, ei ăla tare, bla bla. Până la urmă, diferențele vin și din felul în care ne exprimăm: clar sau ambiguu. Indiferent cum or fi puse pe tapet nevoile, cu floricele sau nu, abrupt sau mai voalat, esențial e să dăm cărțile pe față și să spunem ce vrem unul de la celalaltă pentru că partenerul, mai mult ca sigur, percepe lucrurile în mod diferit. Fiecare are propriul limbaj al iubirii. Aici cred că și soțul meu e de acord, deși nu pricepe el de ce am nevoie de o terță persoană ca să-mi explice lucrurile respective🙂

În al doilea rând, un mare bine mi-aș face dacă nu aș supra-analiza și judeca totul, prin propriul filtru, evident. Am deseori senzația că ceva nu e îndeajuns de bine, de echilibrat, de corect, că ceva nu e așa cum ar trebui (în mintea mea) să fie. Blestemul Balanței dar totuși, tiparul ăsta se pare că îmi dă cele mai mari bătăi de cap și le face rău și celor din jurul meu. Gândirea în mii de nuanțe de gri, între alb și negru, poate uneori să dăuneze grav sănătății🙂 Simplificarea gândirii și setarea unor așteptări realiste par să fie o soluție, în cazul meu. Mă sperie numai gândul de a-mi reduce din complexitate (deh, mă mândream și eu că sunt o ființă complicată) dar știu că e un mare adevăr aici.

Încă nu știu cum să abordez și de unde s-o apuc dar pentru asta e Alexandra, psihologul despre care vă spuneam. Ea lucrează în echipă cu Gáspár György, psiholog clinician şi psihoterapeut relaţional, membru fondator şi preşedinte al Asociaţiei Multiculturale de Psihologie şi Psihoterapie. Despre el am auzit multe, acel gen de persoană care e „la modă”, dar de care nu te plictisești pentru că afli mereu lucruri bune și utile. Știu persoane care au fost la el în terapie, l-am auzit vorbind de fiecare dată pe un ton liniștitor și ferm în același timp, prima oară la conferința lui Esther Perel și apoi, la Social Media for Parents.

Ca să pătrunzi în adâncimea celor spuse de Gáspár, e musai să îl asculți cu atenție și să lași deoparte alte îndeletniciri. E ceea ce am în plan să fac la conferința lui de pe 29 octombrie, Ce spun eu și ce auzi tu?, care se axează pe:
• descoperirea și recunoașterea comportamentelor toxice dintre partenerii unui cuplu;
• blocajele în comunicare și armele psihologice pe care le folosim în viața de zi cu zi;
• aspectele care fac diferența între cuplurile fericite și cele nefericite;
• înțelegerea motivelor pentru care ne comportăm într-un anumit fel;
• descoperirea noii științe a iubirii;
• dezvoltarea unor practici sănătoase de relaționare și comunicare în cuplu;
• împăcarea cu noi înșine și acordarea permisiunii de a primi și oferi iubire.

Ne vedem acolo?

500x500

10 aspecte pozitive la American Lycetuff (școală de vară, grădiniță, afterschool)

Vara asta, pe lângă multiple peripluri în afara orașului și chiar a țării (Grecia, munte – Cheia, la țară și alte câteva scurte excursii), am decis să o duc pe Lidia la o grădiniță de vară, ca să fiu sigură că derulează activități interesante într-un grup (obiectivul meu e să o ajut, în următoarea perioadă, să-și îmbunătățească abilitățile sociale). După mai multe căutări, mi-a făcut cu ochiul American Lycetuff Romania pe care l-am descoperit prin intermediul grupului WAHM Romania. Mai jos, 10 aspecte care mi-au plăcut la ei:

1.Apropierea de casă și de metrou (stația Bazilescu), într-o zonă liniștită, pe o străduță pe care era chiar revigorant să mergem în fiecare dimineață

2. Spațiul exterior pentru joacă destul de generos, completat de ceea ce am pus la punctul 3

3. Aleea senzorială, un concept extrem de drăguț, vă las să descoperiți despre ce e vorba

13418611_1065316993555683_2212593625360783550_o

4. Faptul că programul școlii/grădiniței de vară a fost împărțit pe teme săptămânale, fără o neapărată legătura între ele, deci ni s-a potrivit mănușă pentru că Lidia mergea 1-2 săptămâni, apoi pauză și nu risca să piardă conexiunile între subiecte

5. Absolut toate persoanele cu care am interacționat, din staff-ul lor, au fost calde, liniștite, zâmbitoare, flexibile și totuși cu o atitudine integră și, aspect important, s-au păstrat așa pe tot parcursul colaborării noastre de aproape 2 luni

6. E o instituție cu vechime în străinătate, bazată pe principii solide, cu care rezonez: programul The Early Years Foundation Stage:

Un copil unic: Încă de la naștere, fiecare copil este o individualitate, este dotat cu capacități incipiente de cunoaștere a lumii și de învățare, posedă germeni de perseverență, încredere în sine și capacități fizico-psihice care trebuie formate și dezvoltate.Un mediu afectiv bun este favorabil creșterii și educării Copiii învață să fie puternici și independenți instinctiv, dacă relațiile afective dintre ei și părinți sunt bazate pe iubire și dacă se simt protejați și în siguranță.

Mediul cotidian are efecte imediate; Mediul în care copilul își petrece timpul în mod cotidian joacă un rol determinant în procesul de învățare și în dezvoltarea personalității sale. Educația se face diferențiat. Fiecare copil are ritmul său propriu de învățare, așa cum fiecare copil are propriul mod de a reacționa la un stimul comun tuturor. Copiii sunt tratați ca indivizi unici, cu nevoi și capacități la fel de importante, si sunt familiarizați cu cunoștințe din cele mai diferite domenii de cunoaștere. http://www.alsromania.ro/purpose-philosophy/

7. Mediu multicultural, copii de naționalități diferite

8. Mâncare sănătoasă (multe legume și fructe, cereale, tartine integrale, carne doar de curcan și vită etc)

9. Fiecare temă săptămânală se finaliza vinerea cu o excursie în parc, la bibliotecă, Orășelul cunoașterii, etc, pentru a consolida învățarea experiențială

10. La sfârșitul interacțiunii Lidiei cu grădinița, am solicitat un feedback în ceea ce o privește și am avut plăcuta surpriză de a primi o fișă cu constatări concrete foarte utile, cu aspecte pozitive și recomandări de dezvoltare din partea Paulei, psihologul cu care colaborează American Lycetuff Romania

De luni, revenim la grădinița și educatoarea cu care s-a obișnuit Lidia, dar vara viitoare sunt șanse mari să ne revedem cu cei de mai sus🙂

Din angoasele mele de mamă (IV): încăpățânarea

Mă confrunt de ceva vreme cu nişte dileme privind intensitatea unor comportamente de-ale fetiţei mele, aşa că i-am cerut părerea Cristinei Petrescu-Ghenea, care mi-a fost colegă de liceu şi acum este medic specialist în psihiatria copilului şi a adolescentului, psihoterapeut de cuplu şi familie, în cadrul Asociației Multiculturale de Psihologie și Psihoterapie (AMPP).
I-am lansat provocarea de a mă ajuta să interpretez şi să gestionez 3 situaţii, cum le-am definit eu: încăpăţânare excesivă, competitivitate intensă şi nerăbdare cumulată cu nervozitate. Am împărţit în două episoade şi redau mai jos situaţia pe care i-am transmis-o eu, urmată de răspunsul Cristinei, căreia îi mulţumesc mult pentru sfaturi şi idei.

544_littlemissstubborn_original1

Descrierea mea despre Lidia: Se așteaptă ca lucrurile să fie numai cum vrea ea și când vrea ea (inclusiv cu mersul la toaletă, are momente când refuză să facă deși vezica dă pe dinafară). Când îi refuz ceva dându-i alternativă sau explicații, se manifestă zgomotos cu un fel de plânso-urlet forțat și o poate ține așa toată ziua. Știu că, într-o anumită măsură, e normal să-și/ne testeze limitele dar la 4 ani și jumătate, mă gândeam că se mai atenuează. Uneori îmi vine să mă iau cu mâinile de cap și să fug unde văd cu ochii.

Răspunsul Cristinei:

cristina-petrescu-ghenea

Comportamentul nostru, al tuturor, nu doar al copiilor, se află sub impactul a doi factori: temperament – adică ce am moștenit/genetica de la mama și tata – și mediul – adică experiențele prin care am trecut în viețile noastre de până acum. Temperamentul prea puțin îl putem schimba și de aceea, ar fi bine să nu ne propunem să intrăm în luptă cu morile de vânt. Dacă ai un copil cu un temperament puternic înseamnă că nu este singurul din familie. Însă experiențele care ne modelează felul de a fi sunt foarte importante. Este util să stăm puțin ”pe margine” și să observăm înainte de a trece la fapte: Ce se întâmplă înainte și după un comportament problematic al copilului nostru? Când are loc comportamentul respectiv? În ce circumstanțe? Când are nevoie de noi, de conectare și de apropiere, seara când noi venim obosiți de la treburile zilnice? Și ce se întâmplă după comportamentul pe care îl punem acum sub lupă? Mă înduplec și numai pentru a nu mai auzi plânso-urletul îi ofer ceea ce cere atât de zgomotos? Simt nevoia să menționez că de multe ori acest comportament nu este despre lucrul în sine pe care copilul îl cere ci despre disconfortul lui emoțional și despre faptul că, de cele mai multe ori, copilul are nevoie de noi pentru a se calma. Putem să încercăm să oferim un moment – cât de lung are copilul nevoie – de conectare în locul lucrului pe care acesta îl cere și eu am decis ca este nepotrivit să îl primească. Pe de altă parte, de consecvența răspunsului nostru la astfel de cereri depinde frecvența și intensitatea cu care vor apărea ulterior, dar și faptul că acordându-i mai degrabă atenția mea decât obiectul în sine, îmi învăț copilul să se regleze emoțional altfel decât cu ajutorul obiectelor sau mâncării, de exemplu – lucruri care ar pune bazele unor comportamente nocive la vârste mai mari.

La 4 ani este încă firesc și chiar fiziologic să am două-trei crize de furie pe zi. Cortexul frontal – adică partea care este responsabilă de autocontrolul emoțional, empatie și raționamente complexe – este foarte puțin dezvoltat la această vârstă. Ca părinte, pot transforma însă momentele de criză în oportunități de creștere și conectare în relația părinte-copil sau pot proceda invers, învățând copilul că dacă urlă destul de tare/mult, în cele din urmă, va obține ceea ce cere.Am scris ceva mai pe larg despre asta aici: http://9vremparinti.ro/furia-si-tristetea-ne-pot-apropia-de-copiii-nostri/.

Pe de altă parte, este deosebit de important pentru copii să învețe încă de la vârste fragede că orice comportament are consecințe. Nu mă refer la pedepse ci la ceea ce numim consecințe naturale. Adică, mă voi folosi de exemplul tău pentru a detalia: grija propriei vezici este ceva ce ne aparține fiecăruia de la o vârstă încolo, așa că, dacă o forțez prea mult cu joaca s-ar putea să mă scap pe mine. Ca părinți nu avem obligația de a rezolva problemele pe care cei mici și le-au creat singuri dar avem datoria de a-i ajuta să înțeleagă care sunt consecințele faptelor lor și cum pot repara. Astfel, ei vor putea acționa în cunoștință de cauză în viitor. Dacă s-a ținut până nu a mai putut, fără să mă supăr, să mă înfurii și să încep cu texte din categoria ”Ți-am zis eu…” Trebuie să validez disconfortul copilului, apoi când este calm, îi voi explica faptul că trebuie să rabde situația până ajungem acasă și se poate schimba, după care îi voi explica că va trebui să participe la pusul hainelor în mașina de spălat și agățatul acestora la uscat, alături de noi. În felul acesta facem lucruri utile împreună, într-o atmosferă calma și prietenoasă, învățând repararea. Dacă aș transforma această situație într-o luptă, mut atenția copilului de pe comportamentul nepotrivit și alternativa acestuia pe: ”Nu vreau!!! Ești cea mai rea mamă!”.

Amintiri de prin ’91, de la școală

Un sfert de secol de când am luat, pentru prima oară, contact cu școala. 25 de ani de la prima folosire a stiloului cu rezervă (mai știți biluțele alea micuțe și transparente din rezervele de stilouri? eu le scoteam după ce terminam cerneala și le stocam, îmi plăceau cum zornăie când se strângeau mai multe), a caietelor tipizate pentru deprinderea bastonașelor și a liniilor oblice, 25 de ani de când am cunoscut-o pe domnișoara, tânăra și delicata noastră învățătoare. Oare câți dintre voi v-ați dorit să vă revedeți învățătoarea și școala după atâția ani? Eu sunt recunoscătoare pentru că acum vreo 2 luni am făcut asta. Ne-am adunat câțiva foști colegi, ne-am dat întâlnire și am invitat-o pe grupul de Facebook și pe Ioana (tot domnișoara îmi stă pe limbă să îi zic și față în față), cu speranța că va veni și ea. Ne-a făcut o surpriză și nu a răspuns nimic online dar ne-a așteptat acolo, în fața porții școlii. La fel de senină ca acum 25 de ani. Poate un pic mai obosită dar parcă mai veselă și mai relaxată decât atunci. Sunt emoționată și acum când scriu. Am mers toți în școală, să vedem ce e nou și ce a rămas ca atunci. Am revăzut clasa, acum renovată, ni s-a părut atât atât de mică. Incredibil, acolo au încăput peste 35 de elevi în clasa întâi (mai știți băncile alea din care nu puteai să ieși decât dacă îți făcea loc colegul?). Ne-am amintit despre cum niște colegi au spart tabla cu mingea de baschet, am derulat în minte jocurile din curtea școlii (frunza, flori-fete-și-băieți, leapșa), momente plăcute și momente mai „critice” în viețile unor pui de oameni🙂

14247946_10154500116044621_1685788055_o foto din arhiva mea personală

Acum 25 de ani eram timidă și temătoare, prea sfioasă, prea inocentă, din punctul meu de vedere (dovadă că, la aproape 32 de ani, am fost luată drept studentă azi-noapte într-un bar din Centrul Vechi….frumos compliment, dar totuși!😀 ). După ce, un an și ceva, am încercat să mă adaptez la vreo 3 grădinițe, m-a ajutat mult firea blândă și zâmbitoare a învățătoarei noastre, pentru care eram a doua serie de elevi. Îmi amintesc stampilele cu mașinuțe și diverse simboluri drăguțe, pe care ni le punea atunci când finalizam o activitate (bastonașe, litere, etc.). Avea răbdare cu noi și asta a contat mult. Recunosc, sunt multe detalii pe care nu mi le mai amintesc. Cu siguranță or fi fost momente când, la o așa gloată de copii, probabil că ar fi preferat să plece în pădure decât să fie acolo :)) O rog să mă corecteze dacă greșesc🙂 Are atitudinea și deschiderea pe care mi-aș dori să o aibă și învățătoarea alături de care Lidia mea va parcurge primii 5 ani de școală. Domnișoara predă în continuare, acum în sistem Step by Step (pe vremea mea nu era încă implementat), la aceeași școală. Mi se pare fascinant să faci de peste 30 de ani meseria asta și să te pasioneze așa mult. Dacă sunteți curioși, o puteți vedea pe Ioana într-o filmare de anul trecut, vorbind despre școala de 8 ore și sistemul Step by Step.

Ceea ce mi-a dat ideea de a vă împărtăși acum câteva din reminiscențele trecutului alături de învățătoarea mea, a fost un colet pe care l-am primit vineri de la Editura Caba, pentru Lidia. Niște cărticele cu coli tipizate, care mi-au adus vii în memorie momentele în care eu luam penarul de metal, scoteam stiloul și exersam diverse forme pe hârtie, înainte de a învăța să scriu literele. Observ că acum, în contextul în care vremurile sunt atât de diferite, același sistem de formare treptată a deprinderii, cu care eu m-am întâlnit la 7 ani, a fost devansat, pentru anii de grădiniță. Sper să nu se piardă de tot. Tare frumoasă mi se pare caligrafia și rău mi-ar părea ca avântul tehnologiei și graba nestăvilită a informației să răpească din plăcerea așternerii pe hârtie, ondulat și domol, a literelor limbii noastre. Chiar dacă acum stiloul cu rezerve e doar o amintire🙂

14203596_10154500135684621_1808433884_o

 

Excursie de o zi, în familie, la Vulcanii Noroioși

received_328211547515453

Canicula se îmblânzește, vara se îndepărtează și razele soarelui nu mai dogoresc atât de tare. Ne-am uitat la meteo și, după câteva zile ploioase, vremea se anunța numai bună pentru o excursie scurtă de final de august. Așa că pentru sâmbătă am decis că este un moment prielnic să vizităm Vulcanii Noroioși.

Ne-am trezit la 8:00 fără ceva (nu că am fi pus ceasul să sune dar, ca un făcut, în weekend Lidia dă trezirea devreme, altfel trag eu de ea să se trezească pentru a merge la grădiniță). După ce s-a dezmeticit puțin, m-a întrebat unde mergem și când i-am spus că o să vedem niște mici vulcani care bolborosesc noroi, i s-a părut tare interesant. Continuarea pe GoKID.ro

Rețetă simplă și delicioasă: brioșe pizza

Aseară, după ce am „răsfoit” niște rețete ușoare (cică, deși unele mi se par chiar migăloase), am găsit una la care mi-a lăsat gura apă instantaneu, mai ales că amândouă suntem mari amatoare de pizza.

Pe scurt, am adaptat rețeta de aici, pentru că nu aveam chiar toate ingredientele și am pus altele în plus:

  • am amestecat un ou cu suc de roșii și un iaurt mic, peste care am pus cașcaval ras, oregano și un pic de pudră de usturoi
  • am tăiat câteva ciuperci și le-am aruncat în castron
  • separat, am încorporat în 2 căni de făină (albă, pentru că am mai făcut diverse încercări cu făină integrală și nu s-a legat), puțin praf de copt si un vârf de bicarbonat de sodiu
  • apoi, conținutul primul castron l-am înglobat în făină și am amestecat bine bine
  • am uns cu ulei formele de brioșe (cu ocazia asta, am inaugurat tava specială pentru brioșe de la mama) și le-am umplut 3/4 cu combinația de mai sus, aruncând niște măsline feliate peste fiecare formă
  • am băgat tava în cuptorul preîncălzit și am început să simt aroma de pizza🙂

Dacă aveți un cuptor care are o personalitate proprie, așa ca al meu, verificați des brioșele, să nu se ardă. La mine e mai rău, pentru că preparatele se coc deasupra și rămân semi-crude în interior. Așa că, la un moment dat, după ce, pentru a treia oară testul cu scobitoarea îmi arăta că sunt nefăcute, le-am scos din forme și le-am pus într-o tavă, pe hârtie de copt. Așa au ieșit delicioase, deși nu arată ele chiar de master chef😀 Sunt utile și la cină, și ca brunch sau ca gustare la grădiniță/școală.

14163778_10154481313574621_1949180315_o